Mă tot gândesc cum ar arăta viețile noastre și la nivel mai mare, lumea și planeta, dacă cei mai mulți dintre noi am trăi iubindu-ne și acceptând ceea ce suntem. Prin prisma meseriei, ceea ce observ în jurul meu e ca atunci când reușim să construim o relație de acceptare, iubire și respect cu propria persoană, ajungem și la echilibru interior și începem să ne bucurăm într-adevăr de viață.

Când respingem părți din noi, când suntem într-o luptă permanentă noi cu noi, cu siguranță nu putem atinge echilibrul interior. Într-o astfel de luptă, nu există câștigători, exista doar pierderi şi suferință. Când partea din noi care respinge partea pe care nu o acceptă, câștigă, de fapt, noi pierdem. Și asta se simte acut, e acel sentiment puternic, că e ceva în neregulă, că, de fapt, nu s-a schimbat nimic esențial în viața noastră, simțim aceeași neîmplinire, nici urmă de echilibru interior.

Știm cu toții multe persoane care sunt într-o permanentă lupta cu kilogramele în plus, de exemplu. Slăbesc, se îngrășa, slăbesc iar, se îngrășa iar… Deloc surprinzător, în perioadele în care sunt “slabe” (după standardele proprii), nu par să fie mai fericite. Se plâng de aceleași neajunsuri ca și pe vremea când erau”grase”. În plus, în perioadele astea, trăiesc cu dorința permanentă de a mânca sau cu sentimentul vinovației când mâncau…Dacă avem câteva kg în plus nu înseamnă că fericirea noastră depinde de aspectul fizic. Dacă învățăm să ne acceptăm și să gândim pozitiv o să fim surprinși de schimbările benefice ce pot apărea. Echilibrul interior vine odată cu acceptarea de sine și vine la pachet cu nenumărate soluții de a schimba acele aspecte care nu ne mai reprezintă.

Știm cu toții, de asemenea, persoane cu o carieră stralucită, care obțin succes social după succes social, dar care nu reușesc să își găsească liniștea interioară și să se bucure într-adevăr de viață. Sunt într-o permanentă competiție fie cu alții, fie cu ele însele, negându-și acea parte din ele care are nevoie de odihnă, de relaxare, de bucurie.

Echilibrul interior, pacea, acea stare de bine ce se traduce prin interes față de viață, prin optimism și energie, apare când învățam să acceptam ceea ce suntem, renunțând la critica distructivă față de propria persoană.

Cei care știu ce e echilibrul interior pare că au ceva în comun. Au făcut pace cu ei înşişi, se acceptă cu “bunele” și “relele” din dotare și își respectă limitele.

Nu e oare periculos să ne acceptăm “relele”, adică punctele slabe, aspectele care nu ne plac la noi? – intuiesc o întrebare. Asta n-ar putea însemna că o să stagnăm? Cum mai putem obține ce ne dorim, dacă aceste minusuri ne trag înapoi?

Ce am observat este că făcând pace cu părțile din noi care nu ne plac, se deblochează cumva o energie pe care mai apoi o putem folosi cum ne dorim noi, inclusiv să schimbăm, cu blândețe, aspecte din noi care nu ne mai sunt utile în drumul creșterii personale.

Cei care sunt în echilibru, au și ei perioadele lor de conflict, însă lupta interioară e excepția, nu regula…Regula e că reușesc ca în majoritatea timpului să își armonizeze părțile diferite, să se accepte, să trăiască în pace cu ei înșiși. Știm cu toții ce se intamplă în perioadele de pace….Este timp pentru creștere, pentru frumos și bucurie…

Dacă vreți să aflați mai multe despre subiecte precum echilibrul interior, cum să fii în acord cu tine însăți, cum să te folosești de puterea emoțiilor, vă invit să intrați pe www.activia.ro și să vă înscrieți pentru experiența Activia Wellbeing Camp.